(post) de Craciun

Trecand peste faptul ca Mos Craciun este un produs al The Coca-Cola Company si faptul ca mai nou Craciunul este un moment in care intreaga planeta sarbatoreste epoca consumerismului sunt totusi o persoana care apreciaza sarbatorile de iarna.

Nu sunt mare bautor de bere si nici macar nu mai beau Tuborg (am eu alt brand preferat ) dar de sarbatori mereu beau Tuborg Christmas Brew. “De Craciun, fii mai bun, fii mai personal…” nu stiu exact cati oameni stiu asta dar reclama respectiva este mai veche decat produsul insusi. Spot-ul a fost lansat in anul 1980 pentru sarbatorile de iarna dar produsul comercializat prin spot era Tuborg pilsner (adica cel verde), dar datorita succesului reclamei in anul urmator a fost lansat Tuborg Julebryg (sau Tuborg Christmas Brew). Chiar daca aceasta bere este comercializata doar 6 saptamani pe an ea se claseaza pe locul 4 in randul marcilor de bere vandute cel mai bine in Danemarca. Iar daca in Danemarca Tuborg Julebyrg se vinde cel mai bine, Romania este pe locul doi in clasament.

Astazi a fost prima zi in care am cumparat cateva sticle la 0,33 l (asta pt ca nu imi plac dozele) si vreau sa zic ca nu mai am nici una. Adica nu voi mai avea nici una dupa ce o iau pe ultima din frigider….

dooamne, chiar are gust de sarbatori

Consola distruge relatii

Titlul videoului este “Prietena ta nu te mai suporta” insa concluzia trasa de mine este cea care o regasiti in titlul postului. (Nu ca nu mi-ar placea consolele )

AIESEC Epilogue

Am intrat in AIESEC in primul an de facultate (a doua facultate) fiind intrigat de tagline-ul “The international platform for young people to discover and develop their full potential” si desigur si datorita indemnelor venite din partea unei foste colege de liceu careia ii voi fi mereu recunoscator.

Au fost training-uri, teambuilding-uri, conferinte, responsabilitati, intalniri de mentorship, prietenii, intalniri de project management (tinute seara tarziu cand altii erau prin cluburi) si sa nu uitam multa multa distractie.

Acum totul (sau nu chiar totul) se sfarseste printr-o conferinta, un cocktail party (cel mai bine organizat de pana acum) cu dress-code (doar vorbim de AIESEC, nu?) si cateva diplome care atesta implicarea “fostilor membri” si consolideaza promisiunea lor de a face mereu parte din grupul celor care vor sustine organizatia pe viitor.

Ne raman amintirile si toate cele invatate in AIESEC in timp ce privim spre viitorul nostru, indiferent de ce inseamna asta.   Eu unul, la fel ca multi alti alumni AIESEC ma voi orienta spre JCI. Un loc unde sper sa descopar in continuare lucruri noi si sa ma simt cel putin la fel de bine.

Work hard! Party harder!!!

Timpul trece!??!

A trecut mult timp. Aş spune prea mult dar nu există aşa ceva ca “prea mult”. Ar putea să treacă ZECE vieţi tot ar fi imposibil să uit. Au trecut primăveri SINGURatice, au trecut ierni fară ÎMBRĂŢIŞĂRI şi crăciunuri fără COCKTAILURI DE FRUCTE; au trecut bătăi ale inimilor NOASTRE şi ceasuri şi RELAŢII şi ZILE ONOMASTICE.
Au trecut atât de MULTE încât nu îmi mai amintesc TOATE (sau vreuna din) greşelile făcute. Poţi să mă învinovăţeşti? TU îţi mai aminteşti de câte ori NU te-ai gândit la jumătatea ta când sărutai persoana din imediata apropiere? Nu îţi mai aminteşti, fiindcă au fost prea multe astfel de momente. Iar eu, la rându-mi nu te pot învinovăţii. Căci la fel ca tine, nici eu nu mă gândesc la JUMĂTATEA MEA atunci când sărut alte buze, poate chiar mai moi. E chiar ultimul lucru la care aş vrea să mă gândesc într-un astfel de moment pentru că altfel aş face comparaţie…şi toată lumea ştie că nu poţi compara ciocolata dulce cu cea AMĂRUIE care in felul ei e mult mai dulce, la fel cum nu poţi compara sărutul din viaţa de zi cu zi cu SĂRUTUL din RECLAME care deşi este fals se simte atât real pentru cei ce ii dau viaţă.
Acum stau ca un prost necitit ce sunt şi încă mă întreb ce e iluzie şi ce e realitate. Să fie IUBIREA iluzie şi doar DESPĂRŢIREA realitate? Poate. Deşi mult prea irelevant pentru cineva care VISEAZĂ mai mult decât stă cu picioarele pe pământ. Până la urmă şi un vis e real atât timp cât durează şi chiar şi el este o experienţă de viaţă la fel de relevantă ca oricare alta. Măcar în vis eram PERFECT pe când în realitate sunt PLIN DE DEFECTE.
Pe departe cred că cel mai mare defect al meu e ÎNCĂPĂŢÂNAREA (poate avem ceva in comun?!?)– că vreau ce nu pot avea. Dacă ai fi psiholog i-ai spune obsesie, dacă ai fi un inţelept i-ai spune naivitate iar dacă ai fi mama sau tata i-ai spune greşeală. Dar cine eşti TU să îmi spui ce e bine şi ce e rău? Cine eşti tu să iei deciziile care sunt “bune” PENTRU MINE când chiar şi tu te abaţi pe atâtea căi greşite?
Cred cu desăvârşire că nimeni nu ne poate spune cine suntem NOI – degeaba ne spun părinţii că suntem doctori sau avocaţi; degeaba ne spun prietenii că suntem slabi sau că merităm mai mult; În sinea TA tu ştii cine eşti. Dacă nu, oferă-ţi acum o clipă de răgaz şi ÎNTREABĂ-TE: “Eu cine sunt?”. Şi tine minte că nu eşti numele tău la fel cum nu eşti zodia sau poziţia care o ocupi în societate ci eşti alegerile care le faci zilnic, cuvintele care le spui celor dragi şi amintirile celorlalti despre tine. Iar acum, că ai aflat în sfârşit cine eşti pune-ţi următoarea întrebare: “Eu cine vreau să fiu?” ACUM, mai mult ca niciodată în viaţa ta fii sincer. Doar tu decizi cu ce să te ÎMBRACI dimineaţa, doar tu alegi dacă vrei să fii de azi înainte persoana admirată pentru statutul ei social obţinut prin metode îndoielnice sau persoana admirată pentru DRUMUL PROPRIU care ş-i l-a făcut în viaţă fără să-şi încalce vreodată principiile acţionând doar după credinţele proprii despre ce e bine şi ce e rău.
CHIAR DACĂ în viaţa mea lucrurile nu vor merge mereu aşa cum îmi doresc măcar ştiu că de fiecare dată, măcar de azi înainte, am făcut ceea ce am crezut EU că este bine, nu ceea ce mi-a fost şoptit într-o ureche sau în alta. S-ar putea să nu pară mare lucru dar dă-mi voie să te întreb: ai dat vreodată greş şi singurul vinovat să fii tu însuţi? Ei bine nu e un sentiment genial când ştii că eşti sigurul vinovat, că ai făcut aşa cum ţi-a dictat inima şi intuiţia şi nu cum te-au sfătuit alţii sau cum ţi se părea logic să acţionezi? Eu unul prefer să dau greş de o mie de ori din vină proprie decât un succes datorat altei persoane.
Pe langă mine au trecut persoane care mi-au spus că timpul trece . Mi-am dorit să îi cred, chiar mai mult speram să aibă dreptate dar ei se înşelau. Timpul nu trece. El stă în loc şi oricât încerc să îl iau la fugă el se-nvârte-n cerc de parcă ar vrea să se prindă de coadă, să o ia de la început. Dar nici măcar asta nu face.
Şi cum timpul stă în loc de ceva vreme, am avut şansa să descopăr cine vreau sa fiu (căci sunt departe), am realizat că e mult mai elegant să bei cafeaua din ceaşcă decât din CANĂ dar că e musai să ai o farfurioară (chiar dacă stai în faţa calculatorului) şi o lingurită veritabilă – nu o aşchie de plastic, am învăţat că un cadou făcut din suflet se împachetează cu migală şi nu se aruncă la întâmplare într-o plasă de cadouri, am aflat că cea mai bună salată e cea cu IAURT în loc de ulei şi oţet, am învăţat să cred în LIBERTATE şi nu în stabilitate şi mai presus de toate am învăţat că nu poţi SĂ ÎNVEŢI să iubeşti pe cineva la fel cum nu poţi uita cum să iubeşti pe cineva pe care iubeai cândva.

Acum, la cei 19 ani ai mei, mă gândesc să mă ridic şi să încep să alerg de nebun, fără ţintă şi fără să aleg vreun drum mânat doar de speranţa că pe la 30 de ani am să ajung acolo unde îmi doresc să fiu încă de pe ACUM.
…poate, într-o zi.

Pro Action Cafe

Este un proiect, o initiativă şi mai mult decât atât este o oportunitate pentru toţi cei care îşi doresc să cunoască, să împărtăşască, să înţeleagă, să întrebe, să viseze sau să producă o schimbare în mintea lor, a celorlalţi şi de ce nu, o schimbare în societate.

Proiectul a început în Belgia. Nu ştiu cum exact pentru că oricât am căutat nu am reuşit să găsesc suficiente date cât să pot să realizez un scurt istoric. Dar până la urmă nu este atât de important cum a început ci faptul că există şi că funcţionează.

Pentru că am participat o singură dată şi nici atunci nu am reuşit să stau până la final, ceea ce urmează este ceea ce am înteles eu singur din Pro Action Café. La Pro Action Cafe se discută despre absolut orice: vise, proiecte, experienţe personale, idei, soluţii. Ceea ce îmi place la nebunie e ca nu se axează nimeni pe probleme (lucru care mă dezgustă), ba chiar mai mult Pro Action Cafe nu îşi propune să găsească soluţii (deocamdată) ci să pună întrebările care trebuie. Sunt prea multe de spus despre Pro Action Cafe şi sincer nu ştiu încotro mă duc cu postul acesta aşa că uite câteva indicii care le găsiţi şi pe grupurile de Facebook sau pe site-ul Pro Action Cafe:

- to explore your questions about life or projects you wish to start

- to discover something new while meeting new people to engage and relate with peers

- to share knowledge and experiences to develop new meaning for your and our selves

- to co-create your projects, actions, adventures, dreams, journeys.

Când am participat la Pro Action Cafe în Timişoara s-au discutat subiecte legate de sănătate, educaţie, societate şi desigur civilizaţie. Am discutat, am explorat, am împărtăşit şi la final am tras concluziile. Dar cel mai important am aflat că nu suntem singuri. Că mai sunt şi alţi oameni care cred că avem nevoie de schimbări de mare anvergură.

I am also convinced that our economies and social models reached their limits and are becoming “toxic” for ourself and our planet and thus new models need to be invented. Unfortunatelly our present society reduces our personal and collective innovative capabilities. My role as President of Pro Action Europe is to let re-discover this potential.

Juliette Engel (President)

Participaţi la Pro Action Cafe şi cu siguranţă vă va face să juisaţi.

Ne vedem la întâlniri.

Love as a chemical reaction

Cred că am ajuns suficient de “mare” încat să renunţ la ideea de “iubire ca-n filme”. La fel cum atunci când eram mic am renunţat la Moş Crăciun, la fel voi renunţa şi acum la această mentalitate care m-a împins pe multe drumuri greşite. Da, ştiu. Nici un Crăciun nu a mai fost la fel după ce am aflat adevărul. Mint! A mai fost unul dar atunci a fost la mijloc o crăciuniţă. Dar să nu fiu înţeles gresit… cred în continuare in iubirea faţă de familie, prieteni şi alte cele doar ca am renunţat COMPLET la ideea de jumatatea ta. Idee care presupun că mi-a fost băgată în cap (cu forţa – adică fără voia mea) de către Disney – atunci cand eram mic şi prea mult Eminescu pe timpul adolescenţei (într-a doişpea chiar îmi plăcea).

DAR pentru că mereu ajungem să credem în câte ceva fie că este vorba de o icoană sau de o corporatie eu aleg momentan să cred că poate să existe senzaţia de “iubire” cauzată de creşterea nivelului de dopamina din corp. De aici si fluturaşii la stomac şi restul de efecte secundare.  În acelasi timp cred că doi oameni (care se plac) pot să construiască o relaţie frumoasă atât timp cât sunt dispuşi să lucreze pentru asta.

Un prieten îmi spunea mereu că dragostea nu este de ajuns (C.A.).

Poate că are dreptate dar adevărul este că nici fără dragoste nu se merită să ai o relaţie prea lungă. Cel puţin eu sunt de părere că decât o relaţie plafonată încă de la început mai bine îmi iau o pisică (and I’m a dog person, damn it!!!) şi să mor singur.

Părerea mea.

Pentru cei care vor să înţeleagă mai bine procesul chimic al iubirii găsiţi mai multe detalii aici.

Vreau sa plang…

Vreau sa plang, nu pentru ca as avea un motiv anume ci pur si simplu tanjesc dupa acea descarcare care doar un plans cu suspine ti-o poate aduce.

Poate ca asta e doar un al motiv pentru care unii sa ma faca “defect”, “nebun”, “ciudat” si desigur “stricat” dar pot macar sa incerc sa ma explic.

Cand eram doar un chistoc aveam eu momentele mele (2-3/an) cand simteam ca imi vine sa plang, fara motiv. Imi amintesc ca mergeam la mama si ii spuneam: “Mama…imi vine sa plang”. Nici nu termina mama bine de zis “plangi” ca prima lacrima imi si strabatea obrazul. Nu plangeam mult, poate 5 minute dar apoi ma simteam mult mai bine si cu siguranta dormeam mult mai linistit.

Nu stiu exact din ce motiv dar in ultimele luni mi-a tot venit sa plang, fara motiv. Poate nu am reusit pentru ca nu e mama aici sa isi dea acordul, poate pentru ca de mic am fost nevoit sa strang din dinti destul de des – poate ca asta m-a calit; dar mai este o varianta:

Este posibil sa fii plans prea mult deja si sa nu mai am de unde?

Si oricat ma chinui nu pot sa imi imaginez ceva ce m-ar putea face sa plang…Ei bine poate o lovitura stravana la oua dar nu sunt dornic sa incerc asa ceva. Inteleg idea de “masuri disperate”. Dar asa ceva e ridicol.

Business propriu – Aquarelle Art

In ultima perioada a aparut un fel de trend de care sunt absolut indragostit. Vorbesc despre initiativa oamenilor de a abandona mediul corporatist in incercarea de a isi crea propiul business. Nu ma refer la acei oameni care isi deschid un nonstop ci la acei oameni care isi exploateaza talentele inascute, care isi dau frau liber imaginatiei si cel mai important, care au curajul sa viseze ca pot sa duca un trai bun (cel putin) facand ceva ce le place.

Mi se pare extraordinar de fain ca se intampla asa ceva…si in Romania. Mai mult, mi se pare normal sa te concentrezi pe tine, pe viata ta, pe bucuriile vietii de zi cu zi si sa nu muncesti 14 h pe zi, sa te stresezi, sa nu ai weekend-uri si nici vacante prea des din cauza ca lucrezi ca un sclav (chiar daca se plateste bine) sau sa uiti de tine doar pentru a avea o decapotabila, multe pipite pe langa tine si egoul cat casa fiindca ocupi un rol important in societate. CACAT! Nu cred ca daca ai bani esti un om mai important pentru societate. In schimb am cunoscut oameni care desi nu au nici decapotabila nici pipite dupa ei au un MARE impact pozitiv in societate. Totusi nu despre asta voiam sa vorbesc ci despre un business de genul celor amintite mai sus.

Aquarelle Art website

Este vorba de Aquarelle Art. Un proiect indraznet ce a plecat dintr-o joaca de copii de a desena niste pereti.

Aquarelle Art e dovada vie ca daca faci ce iti place si pui suflet in ceea ce faci sansele de reusita cresc exponential. Sunt de parere ca cel mai important cand iti propui sa lansezi un business ca acesta este sa faci treaba de calitate (ceva destul de rar in Romania), sa comunici cu clientul si sa ai incredere in tine.

Ma bucur enorm sa vad astfel de proiecte originale si sper doar ca intr-o zi voi avea si eu un astfel de business. Intre timp Aquarelle Art ma duce cu gandul la un dormitor cu ciocolata pe pereti, o bucatarie cu savarine si tiramisu pe tavan, vin rosu care se prelinge pe pereti si o cascada de cafea; cat despre sufragerie ma mai gandesc.

Sa ai mult noroc Vali!!

Yummy Cum Drops

Nu vreau sa ofensez sau sa scarbesc pe nimeni cu postul acesta. pur si simplu vreau sa intreb: EXISTA UN LOC PE PIATA PENTRU ASTFEL DE PRODUSE?!?! WTF!?!?

ADfel de Ateliere

Eveniment organizat de IQads.ro si Coca-Cola Zero Atelierele ADfel (penultimul paragraf, ultimele 3 randuri) au fost o provocare la care au raspuns peste 100 de tineri din toata tara. Am avut noroc. Nu doar pentru ca am fost si eu printre cei 25 de participanti selectati dar si pentru ca am avut o echipa grozava.

Corina si Corneliu

Trainingurile au fost exceptionale. Ca sa nu mai vorbim de inatlnirile de coaching care ne-au ajutat enorm atat pentru concurs cat si pentru viitor.

Dupa o saptamana ce a presupus mult fast-food, research si brainstorming cat incape a luat nastere si campania noastra neconventionala pentru a segmenta publicul tinta.

Corina dupa PREA MULT BRAINSTORMING

Inca stramb din nas cand spun locul 3. Asta nu pentru ca nu stiu sa pierd ci pentru ca chiar credeam ca facut ceva destul de bun pentru locul 1. Oricum suntem toti incantati de premiul surpriza si asteptam cu nerabdare sa beneficiem de el.

ECHIPA 5:

Corina Ciubotaru

Laura Hanganu

Claudiu Popescu

Alex Petrescu

Corneliu Radu